Iepurasul Curcubeu

A fost odata un iepuras mic si strasnic de colorat: urechile ii erau de culoare mov, codita portocalie, trupul roz, ochisorii albastri, iar dintii… o, vai! Dintii lui erau galben-maronii cu pete verzui, pentru ca nu-i spala niciodata!

Iepurasul Curcubeu era bine cunoscut in Padurea Fermecata pentru ca avea cateva puteri nemaipomenite pentru un urecheat. Daca-ti vine sa crezi, cand isi scutura urechile mov, devenea invizibil! Daca scutura labuta din stanga, se facea mic cat o furnica! Daca scutura labuta dreapta, devenea mare cat un urs!

Iepurasul curcubeu a venit pe lume ca orice iepuras, doar ca atunci cand avea cateva luni si incepuse a cutreiera cararile Padurii Fermecate, a nimerit fix in cearta dintre doua zane curcubeu, care aruncau una in celalta cu praf magic. O cantitate impresionanta de praf a ajuns atunci pe iepuras, care, speriat, a fugit in intunericul padurii. Si mai speriate ca el, zanele l-au urmarit si au incercat cateva vraji deloc nimerite pentru a il readuce la culoarea lui maronie. Din nefericire pentru ele, nu au facut altceva decat sa-i dea si puterile magice despre care v-am vorbit. Asa ca, fara sa stie si fara sa vrea, iepurasul inspaimantat a scuturat urechile, si dus a fost. Puf, a devenit invizibil!

Nu mica i-a fost mirarea cand a descoperit ca si scuturatul labutelor din fata fie il maresc, fie il micsoreaza teribil! Cu timpul, Iepurasul Curcubeu a invatat sa-si foloseasca superputerile si a devenit din ce in ce mai nesabuit, uitand ca iepurasii au multi inamici in padure. Lupii, vulpile, pasarile pradatoare, toate aceste vietati care in trecut il speriau teribil, acum ii erau indiferente. Cum simtea ca il pandeste un pericol, scutura urechile colorate si devenea invizibil, de nedepistat pentru pradatorii lui.

Intr-o zi de vara, dupa ce se infrupta din trifoiul hranitor, iepurasul nostru ațipi sub mangaierea calda a razelor de soare. Din inaltul cerului, un vultur urias l-a zarit, si, nefiind un locuitor al Padurii Fermecate, isi zise in gand: mai, mai, ce iepure gras si colorat sta asa, in vazul tuturor? O fi bolnav? Hm, tot l-as manca, si asa colorat cum e! Si, cu o viteza uimitore, porni a strabate cerul, exact ca o sageata, fix spre urecheat.

Iepurasul simti cumva umbra ciudata ce se apropia, chiar daca avea ochii inchisi. Cu mare lene clipi si zari fix deasupa lui vulturul urias cu ghearele ascutite tintindu-l la fix. Inspaimantat peste masura, iepurasul s-a panicat si, in loc sa-si scuture urechile, a scuturat labuta din dreapta, transformadu-se in ditai iepuroiul. Vulturul, fiind in picaj, nu s-a mai putut opri si s-a lovit de o burta uriasa a urecheatului, de-i zburara penele cat colo! Buimacit, vulturul isi lua zborul clatinandu-se in aer.

– Asta e fost foarte aproape, de infarct chiar!, zise veverita Rita. Ea locuia pe-aproape, intr-un pin urias din apropierea luminisului unde adormise urecheatul.

– Da, tare m-am speriat, uite ce tare-mi bate inima!

– Iti bate tare fiinca esti urias! Ia fa-te mic la loc!

– Ma fac acus… dar nu prea imi place asta deloc!

Am uitat sa va spun, ca sa revina la marimea normala, Iepurasul Curcubeu trebuia doar sa miste din codita portocalie. Doar ca, intr-o clipa, zbura, asa urias cum era, pana hat, deaspura copacilor, exact ca un balon umflat la limita spargerii care e lasat liber din mână. Iepurasul Curcubeu zbura de colo-colo, suiera si se lovea, in miscari necontrolate, de tot ce-l inconjura, pana cand, cu un ultim zvac, s-a desumflat de tot, aterizand fix in scorbura veveritei. Se opri direct in masa de ghinde, din care si zburara doua, stirbind frumosul model lucrat cu sarg de veverita.

In timp ce iepurasul isi freca energic cele trei cucuie, veverita Rita incerca sa evalueze pagubele din scorbura.

– Bine ca nu ai aterizat pe dulap, spuse ea cu ingaduinta. Ia zi, ramai la o ghinda?

Iepurasului nu-i placeau deloc ghindele, plus ca era satul de la atata trifoi, dar ii era rusine sa refuze.

– Raman, dar ma grabesc, sa stii.

Pff, gandea Veverita Rita, mai bine nu intrebam! Si scoase din dulap o ghindă arămie, mare si lucioasa. Iepurasul, care voia sa para mai incantat decat era, si-a infipt cu nesat dintii in coaja ghindei. Imediat, i s-au umplut ochii de lacrimi. De durere, misca din tot ce putea: ba devenea invizibil, ba mare, ba mic, și tot așa.

Pana sa inteleaga veverita ce se intampla, scorbura era complet distrusa, iar urecheatul zbiera ca din gura de sarpe ca-l doare dintele. In haosul creat, veverita îl împinse afara din scorbura, agitata peste masura. Nici ”la revedere” n-a mai spus.

Urecheatul a fugit fără fara oprire pana la copacul bunitei, agitandu-se neobosit in jurul trunchiului.

– Hei, ce se intampla? zise Bufnita. Ma ia ametela cand te privesc!

– Bufnita, zise iepurasul, intelepciunea ta este cunoscuta in tota padurea. Te rog ajuta-ma. Am o durere strasnica de dinti, nu stiu ce sa mai fac!

– Trebuie sa te duci degraba la doctorul Dupu-Lupu, spuse bufnita! El o sa te ajute.

Iepurasul a fugit, fara a mai multumi bufnitei, care s-a imbufnat si mai tare. Ajuns la vizuina lui Dupu, iepurasul a inceput sa se tanguiasca de ti se rupea inima de mila lui. Lupul l-a privit cu mare interes pe iepuras, gandindu-se ca l-ar fi preferat la cina, dar pentru ca i era pacient s-a lins pe bot si a intrebat:

– Ce s-a intamplat?

Iepurasul Curcubeu i-a aratat dintele ciobit.

– Vaaai, zise doctorul Dupu-Lupu, dar tu nu te speli pe dinti!?!

– Nu, zise Iepurasul Curcubeu.

– Cum așa?! Toate vietuitoare padurii se spala pe dinti, chiar si mistretul isi curata coltii, pana si ursul vine la detartraj! Ia loc pe scaun!

S-a asezat plin de speranta pe buturga indicata de lup. Imediat, doctorul Dupu-Lupu a inceptul sa-i perie temeinic dintii iepurasului cu tot felul de ierburi si mixturi. Apoi i-a dat sa inghita cateva picaturi de apa verde mentolata si, dupa vreo trei ore de periaj, grozav de obosit, lupul il anunta pe urecheat ca a terminat.

Iepurasul ii multumi lupului, incantat ca nu-l mai durea dintele, si primi un ciob de oglinda pentru a-si admira zambetul. Acum dintii lui erau albi si stralucitori, ca un sirag de perle!

– O, vai, domnule doctor Dupu-Lupu, va multumesc, sunt foarte incantat de rezultat.

– Trebuie sa te speli pe dinti in fiecare zi, obligatoriu! Altfel, sa stii ca eu nu te mai primesc aici decat ca pranz! il ameninta doctorul padurii.

Putin intimidat, Iepurasul Curcubeu iesi din cabinetul doctorului Dupu si, cum puse piciorul afară din cabinet, il cuprinse o bucurie cum nu mai simtise niciodata. Prinse a topai fericit prin padure, dând când din urechi, când din labuta din stanga, cand din labuta din dreapta, cand din coada, tot zburdand si sarind de colo-colo. De atunci, se spala pe dinti de doua ori pe zi, pana la batranetile lui multicolore!

Tags: 

2 comments to Iepurasul Curcubeu

  • Cristina Nita

    Ne-a placut. Iepuras poznas si cu superputeri! Dupu- Lupu – inspirat nume. Dragut. Prinde.

    Reply
    • vera

      Multumesc pentru comentarii, sunt de folos. Va astept cu impresii si pentru celelalte povesti 🙂

      Reply

Dă-i un răspuns lui Cristina Nita Anulează răspunsul

Comment
Name*
Mail*
Website*