Puricii Imparatului

A fost odată un imparat ce stapanea peste sapte tari si sapte mari. Regatul lui era nesfarsit si nici el nu stia cati supusi are, nici măcar cu aproximatie! Imparatul, care era bun si intelept, calatorea des, dorind sa afle cum isi duc viata oamenii sai. Daca sunt sau nu multumimti, daca au nevoi sau dureri. Atat de bun era.

La palatul imparatului traiau o multime de intelepti, filosofi, vraci si vrajitoare, mesteri, pictori, sculptori, și toti il ajutau sa domneasca cum nu se poate mai bine peste imparatie.

Intr-o buna zi imparatul chema la sfat pe toti oamenii de la curte si se anunta tare plictisit si satul de viata la palat. Inteleptii il indrumara sa faca o noua calatorie de cateva saptamani. Calatorind, avea sa vada cum traiesc oamenii din Estul imparatiei, acolo nu a fost niciodata. Imparatul, care era mare iubitor de aventuri si de natura, s-a aratat incantat de ideea unei noi calatorii. Pe data a ordonat sa se inceapa pregatirile. O mie de oameni au pornit la pregatit caleasca regala, carutele cu merinde, apa, vin, ierburi fermecate (in caz ca era nevoie sa stavileasca vreo boala capatata in timpul calatoriei). Mai demult, imparatul a suferit mult in lipsa frunzelor de menta, dupa ce mancase niste fructe nespalate.

Dupa ce alaiul a fost pregatit imparatul a pornit in marea calatorie. A descoperit taramuri noi, dealuri umbrite de stejari uriasi, campuri cultivate cu tot felul de cereale si a intalnit supusi cat se poate multumiti. Si-a mai luat vreo doua neveste (ca esticii erau tare suparati ca nicio doamna de-a lor nu e imparateasa) si, dupa cateva luni de calatorit, s-a intors la palat.

Imparatul era asa de bucuros ca se intoarce, ca niciodata. Avea un secret! In calatorie se pricopsise cu o duzina de purici care salasluiau in barba lui stufoasa si il ciupeau neincetat. Zi si noapte se chinuia de durere si mancarime. Cum a ajuns la palat a lasat rusinea deoparte si a intrebat intai inteleptii regatului cum sa faca sa scape de puricii din barba. Acestia l-au sfatuit sa tunde barba, insa asa ceva era de neconceput! Imparat fara barba?! Mai bine-ar pune si paduchi langa purici, ca barba n-avea de gând s-o dea jos in veci!

Cand a vazut imparatul ca inteleptii nu au leac pentru suferinta sa, imparatul a cerut ajutorul vrajitoarelor. Acestea l-au pus sa stea cu barba la abur fierbinte, de s-a inrosit imparatul ca stofa purpurie de pe canapelele imparatesti. Dar puricii fugeau din barba pe varful capului, pana trecea aburul, dupa care coborau iar in barba, unde le placea lor sa stea cel mai mult. Imparatul ramanea doar cu suferinta si cu barba aburita si pufuasa, iar puricii cu tot confortul.

Vazand ca nu functioneaza leacul vrajitoarelor, imparatul a poruncit sa fie aduc la palat cel mai mare vraci din regat, un pustnic bătrân care locuia pe un varf de munte. Acesta l-a uns cu o alifie atat de mentolata de i-a inghetat imparatului toata barba, cu tot cu creierul mic, dups care l-a uns cu o crema facuta din ardeiul cel mai iute. Cu barba din ce in ce mai rara și pielea aprinsa ca de foc, imparatul alerga pe holurile palatului de usturime, si puricii tot in barba lui erau!

Nimeni nu parea sa stie ce e de facut. Batrana cea mai priceputa din regat, chemata si ea sa-si incerce stiinta in problema imparatului, i-a pieptanat barba cu un pieptene de os care era atat de des, ca-i tremura imparatului barba si nu-si putea stavili lacrimile de durere!

Satul de experimentele de la palat, dupa ce a trecut prin chinuri de neimaginat, imparatul a dat sfara-n tara ca acel om care-l va scapa de puricii din barba avea sa primeasca unul din cele sapte regate si pe fiica cea mare de sotie.

A doua zi la poarta castelului se prezenta un tanar flacau, nu cred ca avea mai mult de douazeci de primaveri. Nu avea nimic la el, nicio cutie fermecata la vedere, nicio carte cu sfaturi, nicio sticluta cu solutii mirositoare. La picioare lasase un sac de carpa ce misca cand si cand.

Imparatul se arata foarte neincrezator, dar nevoia l-a impins sa accepte si incercarea tanarului. L-a primit in palat, in incaperea unde erau insirati toti cei care incercasera fara succes sa-i alunge puricii din barba.

– Spune tinere, cum ma poti ajuta? intreba imparatul cu voce tunatoare, vrand sa-l impresioneze pe tanar, cand de fapt se gandea oare ce chinuri il mai asteapta.

– Măria Ta, am aici, zise flacaul, cinci PISICI. Le-am curatat aseara temeinic si nu au niciun purice. Cer, Maria Ta, sa dormi diseara in pat cu pisicile mele.

Imparatul, cand a auzit una ca asta, a pufnit in cel mai strasnic ras!

– Pisici?? Cum de nu s-a gandit nimeni la asta???

Imparatul a dormit cu pisicile baiatului. Noaptea, puricii au parasit barba chinuita a imparatului si s-au mutat in blana moale si primitoare a pisicilor, irezistibilă pentru purici. A doua zi, cand imparatul a descoperit ca a scapat de toti puricii, de fericire a dansat singur jumatate de ora, poate și mai mult! Cand a terminat de dansat, a fugit sa-i multumeasca tanarului, care il astepta zambitor in curtea palatului, foarte sigur pe reusita sa. Speriat de cat patimise din pricina puricilor, imparatul l-a rugat pe flacau sa-i lase lui pisicile, in caz de nevoie.

Tanarul a primit bucuros recunostinta imparatului, plus regatul promis pentru că invoiala e invoiala! Insa fata nu a luat-o de nevasta, pentru ca avea deja o iubita in satul lui!

Si au trait fericiti pana la adanci batraneti, cu pisici si fara purici!

2 comments to Puricii Imparatului

  • Cristina Niță

    Si puricii ne-au placut! Sebi a facut niste ochi mari canda auzit ca imparatul a primit pisici 😁.

    Reply
    • vera

      Pai vorba aia ”cine nu are o pisica, sa si cumpere” !

      Reply

Dă-i un răspuns lui Cristina Niță Anulează răspunsul

Comment
Name*
Mail*
Website*