A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti.
A fost un dragon mare, imens, urias si fioros. Stapana lui, o vrajitoare pe nume Ludmila l-a parasit pentru un bulldog francez si s-a mutat cu un print intr-un palat de clestar. Si el, Dragonel cum il alita odinioara stapana sa, a ramas singur in pestera din Muntele Vrajit. Cum toate vietatile se temeau de el, Dragonel era mai tot timpul singur singurel, pe zi ce trecea devenea tot mai trist.
Intr-o zi, un mic soricel de camp maroniu cu ochii negri ca doua margelute lucitoare si cu un smoc hazliu in varful cozii s-a ratacit pe Multele Vrajit si de frica s-a gandit sa se ascuda intr-o pestera, exact cum ai ghicit! Pestera lui Dragonel.
-Ptiu, cum oare am reusit sa ma pierd iar? Sa vezi ce o sa rada iar toti de mine, chitaia cu voce tare micul rozator.
Cand, se auzi un zgomot infiorator, de i se facu ciuful din coada maciuca soricelului.
-Cine indrazneste sa intre in pestera mea? Bubui vocea uriasului dragon.
-Aaaa, mmmm, aaa ma scuzati nu am stiut ca e locuita, eu sunt Soricel, m-am adapostit aici si daca nu iti este cu suparare as cam sta pana maine dimineata cand o sa incerc sa gasesc drumul spre casa…
-Sigur ca poti sta, urla dragonul fara sa vrea, de bucurie ca in sfarsit vorbea cu cineva. Ma pot apropia? Te avertizez sunt mare si fioros, dar iti promit ca nu te voi rani.
-Sigur, spuse Soricel tremurand, este casa ta…In curand cei doi au inceput sa-si povestesca supararile. Dragonel se plangea ca e mereu singur, toate vietatile fug de el, chiar daca el e ierbivor. Nu are niciun prieten si in plus din cauza marimii nu poate alerga. Rupe tot in calea sa. Nici nu poate zbura, bataile uriaselor aripi formeaza curenti incredibili de aer care distrug totul in calea sa. Este nevoit sa stea ascuns in pestera. Tare si-ar mai dori sa devina un soricel.
Soricel se plangea si el, ca e prea mic, ca trebuie mereu sa se uite in urma sa, sa vada daca nu cumva e urmarit de vreo pasare rapitoare. Trebuie sa fie mereu cu ochii in patru, mereu e in pericol, chiar si serpii il vaneaza. Ah ce bine ar fi daca ar fi mare asa cum e Dragonel. Nu i-ar mai fi frica de nimic.
Zorile zilei ii gasi pe cei doi noi prieteni palavragind.
-Stii ceva? Spuse Soricel, cred ca te pot ajuta. La noi in Satul Rozatoarelor cu puf in coada traieste o batrana soricioaca vrajitoare si ea are o potiune magica. Daca bei din licoarea fermecata te faci mic, mic, mic…cat un soricel. Crezi ca-ti doresti cu adevarat sa fi la fel de mic ca mine?
-Da nespus de mult, as fi liber ca tine, spuse Dragonel cu speranta in glas.
-Atunci draga nou prieten, o sa gasesc drumul spre sat si ma voi intoarce negresit cu licoarea de micsorat.
-Te astept sa stii, sa nu ma pacalesti!!! Si iar a ramas singur Dragonel, vai cate ganduri il chinuiau acum, daca sorielul il pacalise si nu exista asa o licoare? Daca Soricel nu se va mai intoarce de frica lui? Vai, daca il va prinde o bufnita pe drum!!! Ce chin si asteptarea asta, speranta isi facuse loc in inima lui Dragonel si odata cu ea teama de singuratate se adanci.
Dupa doar trei zile in care Dragonel planse si rase si iar planse , in asteptarea sa, Soricel isi facu aparitia cu potiunea promisa.
-Dragonel! Dragonel striga cat il tinea gura, am sosit. Esti tu sigur ca vrei sa fi mititel cum sunt eu? Te avertizez ca nu e cale de schimbare. Daca ai baut din sticluta asta vei ramane mic toata viata.
-Ce bucuros sunt sa te vad, imi vine sa te imbratisez, dar nu pot sa o fac fara sa te strivesc!!! Da-mi mai repede sa beau prietene!!!
Dragonel a sorbit cu lacomie toata licoarea cu tot cu sticluta si imediat a inceput sa se micsoreze pana ce a ajus de marimea lui Soricel.
Ce bucurie nemarginita simtea Dragonel, acum ca putea alerga si zbura liber, fara sa strice ceva si fara sa supere pe cineva. Il imbratisa pe Soricel si il intreba ce vor face acum. Soricel i-a spus ca in Satul Rozatoarelor cu smoc in coada ar prinde bine un mic dragon ce zboara si scoate flacari pe nas. Ar putea petrece impreuna grozav cutreierand campiile vrajite.
Si cei doi prieteni au trait impreuna fericiti pana la adanci batraneti!
